Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, consideră că România se confruntă cu o lipsă de modele. El a arătat că a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei, Ligia Deca, pentru a găsi soluţii de a aduce cât mai mulţi elevi în sălile de spectacol de la teatru, operă sau la muzee, scrie Agerpres.
„Am vorbit cu doamna Ligia Deca şi am rugat-o foarte mult să considere, în momentul în care face programele, obligativitatea mergerii la teatru, la operă, la muzeu. Copiii, după ce fac această vizită, să facă un eseu despre ceea ce au văzut, astfel încât să le creştem obiceiul de a face acest lucru. Acum este recomandat, foarte puţină lume se întâmplă să meargă pe la instituţii de cultură şi lucrurile nu pot merge bine în felul ăsta”, a susţinut Romaşcanu.
În opinia sa, este nevoie de readucerea respectului faţă de meserii.
„A fost un sondaj în Bucureşti, acum câţiva ani de zile, şi 51% din copii au spus că şi-ar dori să fie,…