O fetiţă de 2 ani a fost rănită luni după ce maşina condusă de mama ei a intrat în coliziune cu un alt autoturism, pe drumul naţional 15, în oraşul Roznov.
„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că în timp ce o tânără, de 25 ani, din Piatra Neamţ, conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Roznov, ar fi efectuat viraj la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sens opus, din direcţia Piatra Neamţ – Bacău, condus de un bărbat în vârstă de 55 ani, din judeţul Vaslui. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei pasagere, în vârstă de 2 ani, din primul autoturism”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Potrivit primelor cercetări, vinovată de producerea accidentului este femeia din Piatra Neamţ care nu a acordat prioritate autoturismului condus de bărbatul din Vaslui.
Sursa: Realitatea de Vaslui
———————————-
Știrile sunt preluate de la ziare din Vaslui și alte surse locale. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru conținut nici drepturi asupra conținutului. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra contact: botosaniexpres@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii