În câțiva ani, orașul Negrești și comunele Ivănești, Lipovăț, Pochidia, Pogana, Pungești, Pușcași, Rebricea, Roșiești, Ștefan cel Mare, Vetrișoaia, Zăpodeni, Tutova, Vulturești, Bogdana, Drânceni, Iana, Perieni, Rafaila, Ibănești și Viișoara vor beneficia de noi fonduri nerambursabile pentru implementarea de proiecte cu fonduri europene. Acestea vizează asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, precum și dezvoltarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public al localităților și a unor sisteme de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente.

În primă fază, zilele trecute, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat contractele de finanțare pentru respectivele investiții, ce vor primi fonduri necesare implementării prin componenta C10 – Fondul Local din…
———————————-
Știrile sunt preluate de la ziare din Vaslui și alte surse locale. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru conținut nici drepturi asupra conținutului. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra contact: botosaniexpres@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii