În cadrul activităţilor operative desfăşurate zilele trecute, poliţiştii vasluieni au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.
Vineri, 27 ianuarie 2023, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Vaslui, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au căutat și depistat în municipiul Bârlad, județul Vaslui, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate.
Pe numele acestuia, în aceeași zi, Judecătoria Bârlad a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 4 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ”tâlhărie calificată”.
Persoana sus-menționată a fost condusă și introdusă în Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească.
Sursa: Realitatea de Vaslui
———————————-
Știrile sunt preluate de la ziare din Vaslui și alte surse locale. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru conținut nici drepturi asupra conținutului. Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra contact: botosaniexpres@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii