Aproximativ 1,27 milioane de persoane au ieşit marţi pe străzile oraşelor, localităţilor şi satelor franceze, potrivit Ministerului de Interne, în cadrul unor noi proteste masive împotriva planului preşedintelui Emmanuel Macron de a creşte cu doi ani vârsta de pensionare.
Premierul Elisabeth Borne a fost nevoită să recunoască faptul că guvernul său “aude întrebările şi îndoielile” ridicate de reformele care ar împinge vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.
Cele opt sindicate care au organizat protestele au anunţat că vor organiza noi manifestaţii pe 7 şi 11 februarie.
“În faţa unui sentiment de respingere masiv, guvernul trebuie să îşi retragă reforma”, a declarat Patricia Drevon de la sindicatul Forţa Muncitorilor, stând alături de colegii din celelalte sindicate într-o…