Începând de ieri, au început să fie încărcate tichetele sociale pentru alimente în valoare de 250 de lei pentru beneficiarii măsurii “Sprijin material pentru anumite categorii de persoane defavorizate în perioada 2024-2027”. La sfârșitul anului trecut, peste 70.000 de vasluieni beneficiau de acest sprijin.
La începutul acestei luni, Guvernul a decis ca persoanele vulnerabile cu venituri nete mai mici sau egale cu 2.000 lei să beneficieze de cardurile sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei la 2 luni, înainte persoanele cu venituri nete mai mici de 1.700 lei fiind cele care beneficiau de acest sprijin.
În cursul anului 2024, 2,7 milioane de persoane vor primi sprijinul de 250 lei o dată la două luni, în șase tranșe. Încărcarea cardurilor pentru prima tranșă a început de ieri și va continua pe parcursul săptămânii viitoare, etapizat: în prima parte a săptămânii aproximativ 1,6 milioane de beneficiari vor primi sprijinul pe carduri, urmând ca aproximativ 1 milion de persoane să primească sprijinul în cea de-a doua parte a săptămânii. De asemenea, se vor distribui 90.000 de carduri pentru noii beneficiari eligibili, care vor ajunge la ei prin Poșta Română.
La nivel național, peste 2,5 milioane de români erau eligibili, la sfârșitul anului trecut, să primească 250 de lei pe cardurile de alimente. În județul Vaslui, circa 70.000 de beneficiari ai acestui program de sprijin material pentru persoanele defavorizate aveau carduri, conform datelor din anul trecut.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.monitoruldevaslui.ro”
Știrile sunt preluate de la ziare din Vaslui. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. vasluiexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Aceste știri au fost preluate în urma unui acord primit din partea publicațiilor..Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii