Baldachinul, înalt de aproape 30 de metri, acoperă altarul principal al bazilicii şi a fost construit pe locul în care se crede că Sfântul Petru, primul papă, a fost îngropat după ce a murit ca martir creştin în timpul domniei împăratului roman Nero (54-68 d.Hr.), scrie Reuters.
Altarul, de la care doar papa poate celebra Sfânta Liturghie, este “piatra de temelie a întregii arhitecturi a bazilicii”, a declarat miercuri părintele Enzo Fortunato, şeful departamentului de comunicare de la Vatican.
Proiectul de restaurare, care a costat aproximativ 700.000 de euro, bani oferiţi de organizaţia caritabilă Cavalerii lui Columb, a fost anunţat luna trecută, dar a început pe 14 februarie. Acesta urmează să fie finalizat până la sfârşitul lunii noiembrie, au declarat oficialii Vaticanului.
…