Grupul Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși a fost distins cu premiul I la cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Muzică Corală Religioasă Ortodoxă „Buna Vestire”. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură din Fundu Moldovei pe data de 24 martie 2024.
Participând la secțiunea Grupuri de muzică psaltică, grupul a prezentat un repertoriu format din cântece religioase precum Slava „Neispitită de nuntă”, Terirem în glasul I al lui Anton Pann și piesa patriotică „Pe-al nostru steag” de Ciprian Porumbescu.
În plus, în dimineața aceleiași zile, membrii grupului au luat parte la slujba Sfintei Liturghii organizată în Parohia „Sf. Dimitrie cel Nou” din Fundu Moldovei.
Coordonatorul Grupului Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, arhidiaconul Cosmin-Vlăduț Mironescu, a mulțumit Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, pentru susținerea și încurajarea acordate în participarea la acest concurs deosebit. Prestația lor a fost recompensată cu premiul cel mare, confirmând astfel calitatea și talentul membrilor grupului psaltic din Huși.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.monitoruldevaslui.ro”
Știrile sunt preluate de la ziare din Vaslui. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. vasluiexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Aceste știri au fost preluate în urma unui acord primit din partea publicațiilor..Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii