Administrația Națională „Apele Române” a anunțat că are în plan investiții prioritare pentru nouă acumulări nepermanente în județul Galați și două acumulări nepermanente în județul Vaslui, precum și aproximativ 230 de kilometri de amenajări ale albiei constând în regularizări și îndiguiri. Valoarea estimată necesară pentru promovarea și realizarea acestor lucrări hidrotehnice se ridică la aproximativ 372 de milioane de euro.
Datorită inundațiilor masive care au avut loc în județele Galați și Vaslui, echipele de ingineri de la Apele Române au identificat investiții necesare care trebuie implementate cu prioritate în aceste zone. Scopul investițiilor este acela de a proteja zonele afectate împotriva inundațiilor. Pe lângă acumulările nepermanente, lucrările vor include și amenajări ale albiei pentru prevenirea viitoarelor inundții.
Investițiile sunt considerate esențiale pentru reducerea riscului de inundații în bazinele hidrografice afectate, iar soluțiile tehnice pentru aceste lucrări vor fi finalizate în cadrul documentațiilor tehnico-economice elaborate de ANAR.
Aceste investiții reprezintă un efort semnificativ pentru îmbunătățirea infrastructurii hidrotehnice din regiune și pentru protejarea comunităților locale împotriva riscului de inundații devastatoare.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “www.monitoruldevaslui.ro”
Știrile sunt preluate de la ziare din Vaslui. Suntem un serviciu gratuit de indexare stiriilor. Informatiile si imaginile stirilor sunt exclusiv a ziarelor si site-urilor din care au fost preluate. vasluiexpres.ro nu este raspunzator pentru continutul lor. Aceste știri au fost preluate în urma unui acord primit din partea publicațiilor..Daca doriti ca stirile dvs sa nu mai apara pe platforma noastra, contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii